luni, 18 iulie 2016

Iubire, armonie și toleranță ...




    Eram un puștiulică de vreo 13-14ani când am fost la o nuntă. Până atunci nu mă gândisem deloc la faptul că va veni și pentru mine momentul pirostriilor, a întemeierii unei familii, a asumării unui rol de soț și de tată. Acela a fost primul moment al vieții în care mi-am imaginat-o pe viitoarea mea soție, așa cum mi-ar fi plăcut mie să fie: brunetă, cu pielea ușor măslinie, cu ochii negri, mignonă, cu zâmbetul pe buze mereu, afectuoasă, iubitoare, pupăcioasă, zglobie, sportivă, activă, reactivă, pusă mereu pe șotii, dispusă să aibă măcar doi copii...
   Anii au trecut, viața mi-a scos-o în față pe cea pe care aveam s-o aleg și de care să fiu ales la rându-mi. Nu tot ce am visat eu am găsit la ea. Și poate că nici eu n-am îndeplinit baremul pe care ea l-a visat pentru alesul ei. Dar un lucru a fost clar: am găsit omul potrivit care m-a înșeles, m-a sprijinit când m-am clătinat, m-a tolerat așa cum am fost, cu bunele și cu relele mele. Cu timpul ne-am șlefuit unul pe celălalt și am încercat să ne găsim echilibrul, într-o lume plină de tentații și ipocrizii meschine. Am realizat destul de greu că n-o să reușim să schimbăm mare lucru la partenerul de viață. A încerca să schimbi un om este cea mai mare iluzie. Atunci nu rămâne decât să-l iei așa cum e și să te acomodezi cu el, să-l înțelegi mai bine și să-l aduci acolo unde  să nu-și adauge la portofoliul propriu, vicii și apucături noi ce ar putea să te deranjeze în viitor. Este clar că trebuie să admiți compromisul, că trebuie să fii un bun diplomat ca să te bucuri din plin de fiecare oportunitate a vieții, că e bine să fie o limită până la care coarda sensibilă poate fi întinsă. Altfel, încercând să tragi tot jarul pe turta ta, nu vei putea să mergi prea departe. Am văzut fel de fel de egoisme în cupluri de oameni cu ceva pretenții intelectuale. Omul cu multă mobilă la mansardă adună și multe cioburi, ifose inutile. Fiecare vârstă are plăcerile ei. Lucrurile neînsemnate pot deveni plăceri ale fiecărei zile, bucurii mici de care avem nevoie pentru a putea merge mai departe. De la cafeaua de dimineață până la urarea de "somnic ușor" de seara, ne lovim unul de celălalt cu plăcere sau... cu greață. Încrederea reciprocă, încercarea de a te dărui celuilalt fără a-i cere nimic în schimb, zâmbetul și iubirea, curățenia și armonia ... fiecare și toate la un loc ne aduc în pragul fericirii în doi, acea fericire pe care o doresc toți oamenii, dar câți dintre ei reușesc să și-o construiască cu migală ... clipă de clipă?  



https://www.youtube.com/watch?v=xdu9-gq5qxU