luni, 9 aprilie 2012

Întâlniri fericite...(2)


In luna mai 1979 eram la Iaşi , numai pentru câteva zile , în concediu . Copoul era înfrunzit deja şi plin de ciripit de păsărele . Librării la tot pasul în Iaşi . Ai impresia că acolo se citeşte mai mult decât se mănâncă . Nu-i rău deloc . Pe o tarabă , afară , găsesc o carte scrisă de Romulus Balaban , despre " Români celebri" . Pe coperta cărţii , la vedere, descopăr numele celor despre care aveam să aflu mai multe , dacă aveam să citesc cartea . Printre ei , Vasile Florescu , un nume cunoscut . Era vorba chiar despre profesorul care-mi deschisese mintea şi mă încântase timp de doi ani , atât cât am putut să ne bucurăm de el , eu şi colegii mei de la Scoala nr 26 , înainte ca el să plece la Liceul Gheorghe Lazăr , acolo unde avea să lase alte urme în alte minţi , în alte conştiinţe . 
În această carte aveam să aflu că profesorul meu se născuse în 4 aprilie 1915 în satul Manga , judeţul Dâmboviţa , într-o familie cu zece copii , a făcut şcoala primară în satul natal , apoi studii secundare la liceul Ienăchiţă Văcărescu din Târgovişte . Absolvent al facultăţii de litere şi filozofie din Bucureşti (licenţiat în 1940), apoi al Şcolii normale superioare . Fost elev al Institutului francez de înalte studii . 
Profesor secundar de limba franceză la liceele Petru şi Pavel din Ploieşti , Aurel Vlaicu Mihai Viteazul şi Gheorghe Lazăr din Bucureşti , cu o întrerupere de 16 ani , timp în care a funcţionat ca profesor la diferite şcoli elementare din capitală.  A făcut parte din redacţia revistelor Cadran şi Comentar , colaboratot al revistelor Universul literar , Gazeta literară , Viaţa românească , Luceafărul , Revista de filozofie , Vatra , Philosophy and Rhetoric ( Pennsylvania , S.U.A.), Il Verri(Milano , Feltrinelli). Membru al Uniunii Scriitorilor - secţia Critică . 
Lucrări publicate : " Conceptul de literatură veche -geneză şi evoluţie ; rolul său în istoria artei şi a teoriei literaturii ". 
" Retorica şi reabilitarea ei în filozofia contemporană "
" Retorica şi Neoretorica " 
Invitat pentru cicluri de conferinţe la Seminarul  de Retorică de pe lângă Universitatea din Bruxellesşi la catedra de Rhetoric and Speech a Universităţii din Pennsylvania. Ar merita subliniat : 
" Profesorul Vasile Florescu , dascăl de liceu şi de şcoală elementară , s-a constrâns să exceleze în  tot ceea ce a lucrat . A sorbit cu îndârjire vlaga cărţilor , a luat în stăpânire cu o autoritate fără reproş domenii complicate care i-au făcut pe mulţi să tremure de frică, să capete culoarea imposturii sau a diletantismului , a ştiut să-şi utilizeze forţele intelectului făptuind cu ele opere fără pereche . Nimic n-a izbutit să-i curme înaintarea fecundă şi monologul interior . Fire mândră şi retrasă, nu s-a luptat niciodată pentru posturi în ierarhia didactică , nu s-a zbătut în nici un fel pentru a se face remarcat ;preţuit , în schimb , de către toţi cei ce l-au cunoscut bine , dar cunoscut bine de foarte puţini ."
Ultima oară...
El era în tramvaiul 24 , aşezat pe un scaun . Eu eram în statia din Ştefan cel Mare , colţ cu Lizeanu , îl aşteptam pe 27 care mă ducea la Liceul Industrial de Chimie , al cărui elev eram de câteva luni . Era în primăvara lui 1971 .  Il văd prin sticla geamului de tramvai . Mă observă şi el . Îmi zâmbeşte larg şi mă întreabă ce mai fac . Mândru , îi arăt matricola ce avea desenată o retortă în interiorul căreia , numărul meu matricol -21 . El îmi face un gest de admiraţie şi mă felicită bucuros de revedere . Ohhhhh...îşi pune măinile pe sticla care ne desparte . Fac şi eu la fel , ca şi cum aş fi vrut să-l mai ating o dată cu ambele mâini . Dar...sticla rece ne este împotrivă . Tramvaiul lui pleacă odată cu el , cu zâmbetul lui.... cu căldura unui OM  de la care am învăţat atât de multe ...Nu aveam să-l mai văd vreodată . Voi fi aflat în schimb , peste ani , că în 14 ianuarie 1982 , el a plecat pentru totdeauna , luând cu el admiraţia atâtor generaţii de elevi care l-au ascultat cu drag , care l-au apreciat ca şi mine , pentru  ceea ce au primit de la acest OM , atât de valoros , atât de modest ...
 Mâna lui dreaptă era pe mine .O simt şi acum !
Înainte de plecarea lui la Liceul Gheorghe Lazăr , a tinut să facem fotografii  la despărţire . A făcut bine . Am rămas cu amintirea unui om deosebit . Elevii din fotografia alăturată - Ion , Radu , Vasilică şi Ioan nu-l vor putea uita vreodată pe cel ce le-a săpat adânc în minte : VASILE FLORESCU .

12 comentarii:

  1. ce fain ca mai pastrezi asemenea fotografii....

    RăspundețiȘtergere
  2. Le mai pastrez , Raul ! Răsfoiesc albumele întru frumoasă amintire . Trebuie şi ele aerisite , nu ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Esti si tu inoculat cu microbul asta , Raul ?

    RăspundețiȘtergere
  4. nu sunt pescar dar imi place natura. merg uneori, pentru ca am scule profi. imi place, dar nu-mi vand mobila din casa pt asta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si unde sa pescuim ? Pe Somes ? Poate sunt niste balti prin preajma Clujului . Nu prea sunt specialist in ape curgatoare .Dar ...sunt deschis la orice experiment ! Oricum , iti intorc invitatia si daca vii "la vale" in Regat -cum spuneti voi - da-mi un telefon si aranjam un pescuit . 0726.339.472. :) ))))Mergem cu Bubu , prietenul meu de-o viata ! El m-a invatat meseria de unditar !

    RăspundețiȘtergere
  6. Hop și io în conversație, dacă tot mă pomeniși.
    La chestia cu pescuiala nu rezist, după cum bine știi. Doar o umbră de imbold să-mi dai și sunt la ușăa lăsat-o .
    Se cuvine, totodată, să spun că mă plec, impresionat de profunzimea respectului și a amintirii pe care gravat-o în sufletul tău acest dascăl dăruit de Dumnezeu cu har și smerenie.
    Cum ziceam și în comentariul la episodul trecut, am și eu câteva lumânări de aprins la altarul școlii cea de demult. Ți-am povestit vreodată despre Domnul Profesor Lucian Rusu?

    RăspundețiȘtergere
  7. Bun venit , Bubule , in tinutul simtirilor destainuite cu buna credinta ale unuia ce se vrea prieten cu toti ce au trecut ori vor indrazni sa treaca pe aici .
    Imi amintesc de el . Intr-o fotografie de la aniversarea a 10 ani de la terminarea liceului , era parca si el alaturi de cei ce au participat , din clasa voastra .

    RăspundețiȘtergere
  8. sar'na de vizita!!!!!! Paste fericit!!>:D< o zi faina sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc mult Monica ! Sa fii iubita mereu !

    RăspundețiȘtergere
  10. hey there raoulp55-raoulp55.blogspot.com owner found your website via Google but it was hard to find and I see you could have more visitors because there are not so many comments yet. I have discovered website which offer to dramatically increase traffic to your website http://xrumerservice.org they claim they managed to get close to 1000 visitors/day using their services you could also get lot more targeted traffic from search engines as you have now. I used their services and got significantly more visitors to my website. Hope this helps :) They offer most cost effective backlink service Take care. Jason

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.