joi, 25 aprilie 2013

Calu', frate cu românu' ...

  De mic copil am iubit caii. Mergeam la ţară şi acolo, undeva în apropierea lacului Zmeu de pe valea Colentinei , un unchi avea un cal pe care-l chema Mişu. Căluţul ăsta era frumos , bine întreţinut, puternic şi foarte ascultător. Roib cu o stea albă în frunte. Nu era zi în care unchiul Ion să nu-l îngrijească , să-i vorbească , să-i dea o traistă de ovăz ...pe lângă fânul obişnuit.Calul era mândria lui, îl reprezenta într-un fel . Mişu se bucura teribil atunci când era înhămat la şaretă . Urcam alături de unchiu-meu Ion şi-mi dădea mie voie să-l mân pe Mişu . Eram atât de fericit când mă vedeam cu hăţurile în mână ...Nu-i greu de imaginat senzaţia pe care o ai atunci când conduci un cal-putere. Pe drumurile dintre lanurile de grâu , porumb ori floarea soarelui, eu eram stăpânul lui Mişu. Îmi amintesc de momentul în carte Mişu a plecat din curtea unchiului meu . Trebuia musai să fie rechiziţionat pentru a participa şi el la cooperativizarea agriculturii. A fost  o mare jale-n casa unchiului Ion . Rana provocată atunci de pierderea calului nu s-a vindecat niciodată. A păstrat şareta până la sfârşitul vieţii. Ar fi putut s-o pună pe foc . Dar nu . Ea a rămas acolo , sub coşar, parcă în aşteptarea lui Mişu. 



 ******************************************************
   Într-una din zilele trecute , am auzit o "glumiţă" pe care vreau să v-o împărtăşesc :

Se făcea că doi băieţi deştepţi lucrau la un patron de prin cele străinătăţi. Cei doi aveau de vopsit un gard. Stăpânul gardului le-a spus înainte ca ei să înceapă treaba: " vedeţi calul acela ? Să nu cumva să-i daţi drumul ...lăsaţi-l legat acolo unde este , nu-l băgaţi în seamă !  Şi vă mai avertizez că vopseaua este calculată să vă ajungă la fix pentru ceea ce aveţi de vopsit. " 
   Se apucă vopsitorii de treabă cu mare sârg. Pe la prânz ...li se face o sete nebună. Unul zice : " Ce-ar fi să vindem noi vreo două kile de vopsea şi să ne facem bani de-un carton de bere ? "Zis şi făcut . Când mai aveau câţiva metri de gard de vopsit , constată cu stupoare că pe fundul cutiei mai aveau doi stropi de vopsea. Celui cu berea i se aprinde o luminiţă în fundul tunelului : " Ha...cu vopseaua rămasă mânjim botul calului şi dăm vina pe el ...că el a băut-o..." 
    Vine stăpânul gardului: " Văd că n-aţi terminat treaba . De ce ? "  " Păi...calul ăsta e de vină ...ne-a băut o parte din vopsea. "  Nu trece mult şi vine stăpânul cu o puşcă şi nici una nici două , împuşcă bidiviul.  Apoi spune : " Dacă aţi şti voi cât ciment , lemn , cuie , var şi nisip a mâncat calul ăsta...Acum ...gata , am scăpat de el ...că nu se mai putea . Auzi ...a ajuns să bea şi vopsea...!" 
     Bietul Mişu ! Ce a fost şi ce-a ajuns !

8 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Şi uite-aşa îţi poţi explica de unde vine laşitatea generală a celor ce se descurcă în orice pungă zgârcită a stăpânirii ! Oricare ar fi ea ...

      Ștergere
  2. E o poveste dulce-amară care, cum altfel, gâdilă ceva dinăuntrul omului. Dulce pentru că mereu o să simți o furnicătură când vei rememora momentele de pe capra șaretei, amară pentru că ceva drag vouă v-a fost furat.
    Și totuși...
    Cu toții pierdem ființe dragi. Și totuși...
    Din când în când, pe aleile „parcului” unde acum se odihnește întru cele veșnice tata, mă întâlnesc cu vecinul nostru de care ne desparte un gard. Eu merg să mai schimb o vorbă cu tata și să-i mai luminez calea de dincolo, el merge să mai ude florile de la căpătâiul fiului său.
    Hm! O să-mi spui,poate, că paralela mea e cam neavenită dar, să mă ierți, mă gândeam la ce ne e drag și ne e luat. Și la cum se măsoară durerea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate , Bubule !
      Dincolo de gluma proastă dar adevărată care nu poate decât să întărească delăsarea generală şi furtişagul zilnic pe care-l plătim cu toţii vrând-nevrând din tăierea crengii de sub propriile picioare, transpare pierderea unei generaţii ori poate a vreo trei generaţii ...o pierdere de cuget , de mândrie naţională, de conştiinţă colectivă şi de identitate. Mişu este numai un pretext. Nu de Mişu mă doare . Mă doare de tot românul dezorientat complet de o politică perdantă . Cea a ultimelor două decenii de căutări şi negăsiri intenţionate .

      Ștergere
  3. şi patronul ăla... bătut în cap.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaa...ca şi boierii din poveştile cu Păcală şi Tândală. :)

      Ștergere
  4. Şi bietul cal a murit fără să se poată apăra...

    RăspundețiȘtergere
  5. In alte părţi există organisme judiciare care apără animăluţele , Elena ! Fii pe pace , calul meu a fost numai un "pretext" .

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.