joi, 18 iunie 2015

Articol ... :)



Sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Articol ilizibil....



    Căăăă...cartea ar avea un rol educativ o ştie tot fraieru' ...ori, ar trebui să ştie. Se-apucă unii de scris , io cred că de  dragu' mişcării aceleia de bătaie cu degetul pe tastatură ...că nu mai scrie nici tata mare cu plaivazu' , că nici nu mai ştie cum să-l ţină între deşte..Că avea un amic de-al meu un văr mai dus cu pluta care cică înainte de fiecare cuvânt punea un "că" . Înainte de "care" ieşea un miros de căcăsoare , înainte de "când" ieşea gerunziul de la acea acţiune de defecare de care nu scapă nici împăratul oricât ar fi ea de grotescă...
    Aşaaaa...şi rămăsesem la autorii unor cărţi publicate şi republicate , citite cu mare râvnă de un public sedus de renumele consacraţilor bătători de taste-n cap , public pe care eu îl consider snob de-a binelea din moment ce se dă în vânt după o literatură în urma căreia nu rămâne cu nimic. 
   Există un fel de căutare a nimicului , a înşiruirii de vorbe fără de sens, a descrierilor macabre şi a inventării cu tot dinadinsul a unor cuvinte cărora le poţi bănui sensul numai în contextul acela şi numai în el . Jocul de imagini lugubre , împroşcarea cu miresme pestilenţiale, mânjirea cu excremente de fel de fel de animale şi insecte scabroase, lipsa de dialog , excesul de descrieri amănunţite ce nu duc nicăieri  constituie o virtute pe care şi-o arogă autorul şi totul pune capac atunci când recunoaşte, mândru de opera lui , că şi-a propus să scrie o carte ilizibilă. Minţile sofisticate ale snobilor , satisfăcute până în adâncul fiinţei lor, de URÂTUL descris cu asemenea "talent literar" ,  aduc vorba despre dreptul marelui maestru de a năzui la un premiu mult râvnit în lumea bună a literaturii universale . Asta mi se pare culmea ridichilor .
 Că care , că când , că cum , că adicătelea de ce au ajuns unii să iubească atât de mult o imagine deplorabilă a lumii şi a vieţii ???
Radu

Niciun comentariu:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.