joi, 18 iunie 2015

De dragoste...



joi, 2 octombrie 2014

....de dragoste rănită.


https://www.youtube.com/watch?v=r060WxC8QlY
-Pe cuvântul tău ?
- Pe cuvântul tău !
............................................................................................................
Mai în glumă , mai în serios , vreau să ajung pe tărâmul promisiunilor , a jurămintelor , a cuvântului dat și felul în care unii înțeleg să se țină de cuvânt. Și nu numai atât. Ce consecințe poate avea pentru unii încrederea zdruncinată de către persoana investită .
   - Măi copile , spunea tata . Viața este un joc , o scenă pe care fiecare jucăm un rol. Destinu-i destin dar rolul este altceva . Încearcă să joci ca și cum ai vrea să  joace și ceilalți cu tine : să nu te mintă , să te iubească de-adevăratelea, să nu te lase cu căruța-n drum atunci când ți-e lumea mai dragă, să aibă caracter, să fie înțelegători și mai puțin capricioși...Ce ție nu-ți place , altuia nu-i face .
   Oricât de bine mi-ar fi intrat în cap vorbele părintelui meu , eu tot n-am reușit mereu -mereu să țin linia sugerată de el. Nu trebuie să-mi scormonesc prea mult în memorie pentru a vă da câteva exemple de promisiuni neținute , cuvinte date și neluate , jurăminte sperjurate ...:) În chestiuni de importanță mai mică am mai scăldat-o ...dar în cele capitale am ținut linia  .
   ..........................................................................................................

Mai zilele trecute o știre m-a bulversat ....curat bulversat  !
Am aflat că poți muri din dragoste rănită . Mă rog ...de fapt aflasem eu de asta mai demult.
 Cât de mult poți iubi pe cineva despre care ai aflat că te înșeală , nu poate fi decât un sentiment personal pe care fiecare înșelat îl gestionează după cum îl duce capul. Dar ca cel lovit în amorul propriu să urce la volanul bolidului său și să facă în așa fel încât să renunțe la zilele rămase curmând și zilele altor cinci oameni nevinovați , intrând frontal în autoturismul lor pașnic ce-i ducea bucuros către o partidă de pescuit , e greu de imaginat . Cât de multă ură pe acestă lume se poate aduna în cugetul unui om ? Și pentru care motiv ? Dacă te-a înșelat iubita , poate că așa meriți ! Și dacă nu meriți asta și ea este de proastă calitate ...atunci îndreaptă-ți privirea către altă femeie , că are balta pește ...Și de ce să te omori tu , băiat frumos , pentru o tipesă de proastă calitate ? 
Radu

6 comentarii:

Şi mai mult de atât: vorba unui copil de 10 ani care, atunci când a văzut ştirea la T.V., a exclamat: "Dacă tot voia să moară, atunci de ce nu s-a aruncat şi el, ca orice om normal, de la etajul 9?". :))))))))
Băiatul ăsta frumos era un dezaxat, frate, din moment ce a făcut asta. Înseamnă că era tâmpit de-a binelea. Eşti supărat pe viaţă, eşti supărat pe o fată (în fond bine mai fac şi femeile astea că înşeală!!! - s-au tot săturat să fie înşelate de când e lumea şi pământul) că te-a înşelat, urcă-te, frate, pe un pod şi dă-ţi drumul de acolo, bagă-ţi ştreangul de gât sau, pur şi simplu, intră într-un copac, dar nu intra în nişte oameni nevinovaţi dintre care 2 copii!
Mare idiot!
A lăsat 3 familii distruse...
Un cretin!
Păcat de oamenii aceia nevinovaţi însă...
Rory , te văd tare indignată și este normal să fii așa. Orice om care mai are un dram de conștiință și are o problemă personală de rezolvat, o rezolvă fără să producă tragedii și în familiile altora.
Să nu mă înțelegi greșit, am o oarecare crispare pentru tema pe care ai abordat-o. Am fost tentat, inițial, să zic „repulsie” dar mi-am zis că ar putea să-ți zgârie eul personal, n-ar fi deloc elegant să sugerez că una ori alta dintre temele pe care le propui par, de-aici de unde le privesc eu, oarecum neinspirate. Pentru că, firește, punctele din care se deschide perspectiva asupra subiectului pot fi decisiv diferite la mine vs. la tine.
Îmi aduc aminte că, pe un drum de zori de ziuă, discutam amândoi despre motivațiile, mecanismele care au împins-o pe Mădălina cea cu părul de foc să renunțe... știi tu ce vreau să spun. Mintea mea de om normal presupune că un prunc de unu, doi sau mai mulți ani este o ancoră suficient de solidă să te lege de lumea în care copilul ăla o să crească, indiferent de orice alte presiuni îți vor fi agresat spiritul. Cu atât mai mult dacă chiar tu ai dat naștere pruncului. Și încercam să înțeleg, întrebându-te mai mult ori mai puțin retoric, ce poate atârna mai greu în mintea mamei acestui prunc atunci când alege să facă gestul decisiv, radical, ireversibil.
„E simplu, mi-ai zis. Nu încerca să judeci cu mintea unui om normal psihicul unuia care mai are foarte puține ancore în lumea reală.”
Mi-a plăcut și am apreciat ca profund și real enunțul tău. Fundamentat.
Dincolo de asta sunt multe, multe direcții în care subiectul poate fi pritocit.
O fi fost un individ cu tendințe agresive încă de mic copil.
O fi fost un individ nu un sărăcuț fond intelectual, cu o educație superficială, genul omului care gândește doar la nivel de instict.
O fi fost un individ pe care nu numai iubita l-a trădat, ci și unul ori altul dintre cei care, se presupune, ar fi trebuit să-l iubească, să-l aprecieze. Poate niște prieteni, poate colegii de serviciu, familia, cei de alături în general...
Ori poate că psihicul lui era croit pe o structură similară cu a celor care intră în gară și detonează centura cu explozibil de sub haină.
Cert este că gestul lui n-a izvorât din dragoste. Rănită ori ba. Dragostea, conceptul pe care eu îl văd atât de luminos, atât de pozitiv încât nimic nu se poate afla deasupra, nu poate naște un gest atât de monstruos.



Bubule , îmi amintesc de momentul unor destăinuiri personale -ale mele- cu privire la depresie și felul cum se poate ieși din ea, cauze și șanse de salvare. Eu cred că tipul a avut un scurt-circuit cerebral de mare amploare și un temperament coleric predominant din moment ce a acționat atât de violent. E greu de găsit vreo scuză pentru gestul lui. Rațiunea nu-i mai era la îndemână, asta-i sigur. Și nici n-a avut pe lângă el pe cineva care să-i domolească primul impuls .
Am avut/am aceeasi parere ca Rory despre individul respectiv, in mare. Un neavenit care a ales sa-si sfarseasca zilele intr-un mod pe care nu-l inteleg si nici nu caut sa-l inteleg. Un decerebrat care nu-si merita locul in mijlocul celor pe care in mod generic ii denumim oameni. Asa cum ii stim, cu bunele si cu relele lor.
Ce m-a deranjat mult mai mult, a fost importanta pe care media a inteles sa i-o acorde tipului. Incat, dupa o zi, am renuntat sa mai ascult stiri despre eveniment, comutam instantaneu pe alt post. Sa incerci sa intelegi mecanismele prin care individul a recurs la acest gest e un demers inutil si, date fiind circumstantele, nici nu-i vad rostul, sincer. Dar de aici si pana la a-l face un erou (interviuri cu vecini, colegi, prieteni, postari pe facebook etc.) distanta mi se pare cam mare. Pentru ca nu aceeasi importanta li s-a acordat victimelor, desi poate ca ei sunt cei pe care ar trebui sa-i cunoastem. Dar ei, sarmanii, nu au iesit in evidenta cu nimic: nu au blocat DN1 la Campina, nu l-au scuipat pe presedinte, nu s-au pupat cu bote, nu au postat pe facebook. Victime colaterale ale "eroului" psihopat, s-au stins in tacere si in demnitate, asa cum si-au dus si viata de pana acum.
Asa este, Dan .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.