joi, 18 iunie 2015

Sfatul...



luni, 30 septembrie 2013

Sfatul...



     Atunci când am o dilemă , atunci când nu ştiu pe ce cărare să apuc , simt nevoia să mă sfătuiesc cu cineva. O iau în ordinea vârstei . Contez mult pe părerea mamei . La cei 81 de ani pe care-i are , gândeşte clar , are argumente solide în judecarea situaţiilor şi se bazează pe o experienţă mai mare cu 23de ani decât a mea . De cele mai multe ori sfatul ei este cel mai pertinent şi ţin cont de el în majoritatea cazurilor . Apoi ..îmi consult prietenii . Le ascult consideraţiile cu interesul celui ce nu vrea să dea greş în alegerea viitoarei acţiuni . În cele din urmă mă destăinui celor din casă . Soţia are şi ea o părere, fiul meu la fel .Punerea în balanţă a sfaturilor primite , evaluarea corectă şi în final alegerea este o chestiune subiectivă . Dar ea conţine argumentele celor în care am încredere şi care ştiu că nu au nici un interes să mă trimită pe o cale greşită . 
    Era o vreme când tot ce făceam era rezultatul propriului meu instinct . Alegerea îmi aparţinea în totalitate , îmi asumam riscul şi mizam totul pe "cartea" mea . M-am lovit de nenumărate ori de pragul de sus şi l-am cunoscut astfel şi pe cel de jos. N-a fost bine . În balanţa timpului greşelile acelea au contat imens. 
   Am citit mai demult o istorisire a vieţii mareşalului Antonescu . Am aflat astfel că în momentele grele , atunci când trebuia să ia o decizie importantă pentru ţară , cerea sfatul mamei sale . Conta foarte mult pe sfatul ei . Atitudinea lui m-a impresionat şi am realizat ce Om a fost el şi cât de mult contează coloana vertebrală a unui om  . Şi că acea coloană se susţine pe sfatul celor de bună credinţă ...



Radu

2 comentarii:

Salut Radu, si cata dreptate aveti.
Cel mai frumos sentiment este atunci cand stai de vorba, esti singur langa ea, la sfat doar cu mama...
Te salut , Laurentiu !
Da, am un sentiment de liniste si pace sufleteasca daca stau de vorba cu dansa si am incredere in ceea ce-mi spune si ma povatuieste. Este genul de longeviv cu toate mintile acasa. Doamne' ajuta !

luni, 16 septembrie 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu