joi, 18 iunie 2015

...unii pe alții...



luni, 7 octombrie 2013

Ne petrecem unii pe alţii ...



   3 octombrie 2013. 
O zi ca oricare alta din calendar. Soarele încălzeşte din nou după o săptămână de ploi şi nori negri veniţi de la ruşi. La munte a nins şi a prins din nou să ne dea de furcă zăpada neaşteptată la început de toamnă . Primesc un mesaj de la Brasov , un mesaj de îngrijorare că iarna ne va umple facturile de încălzire mai devreme decât altădată. Cum aş putea să te consolez, verişoară dragă ? În faţa naturii sunt complet dezarmat. M-aş fi bucurat dacă aş mai fi putut face câteva partide de pescuit , acum la sfârşit de an , înainte să se ascundă în mâlul de hibernare caraşii - singurii care mi-au rămas prieteni credincioşi . Crapii cât berbecii sunt pentru alte portofele , mai pline. Pe Facebook , un mesaj de la o cunoştinţă care-mi reaminteşte de tata , plecat în urmă cu 26 de ani , plecat pentru totdeauna , dar rămas permanent în amintirea mea , a mamei , a fratelui meu . Cum poţi uita un om de o asemenea delicateţe sufletească ? Mă fulgeră ideea c-ar trebui să trec pe la mama , să mai stau de vorbă cu ea , să văd ce nevoi mai are sufleţelul ei care nu îndrăzneşte să ne ceară nimic , niciodată. La cei 81 de ani este încă bine , îi merge mintea , e harnică , nu pregetă să facă mişcare - acea mişcare care o ajută să nu rămână închistată în propriile gânduri , mişcarea fără de care ar încremeni fără vlagă în faţa unui televizor , precum atâtea persoane ajunse la vârste apreciabile . Mă avânt întru materializarea gândului meu cu siguranţa că fac bine ceea ce fac . Pe Mihai Bravu o circulaţie infernală la ora 9 ...ca de obicei . Pasajul de la Piaţa muncii , bine merci toată vara , acum intrat în renovare ,în prag de iarnă ...Treabă românească . Se circulă pe o singură bandă. Mai mult ca sigur că aşa va fi toată iarna ...Pasajul Bucur-Obor  renovat recent dar într-o beznă totală , parcă aşteaptă să se mai întâmple vreo nenorocire ca să fie iluminat din nou . Ca la noi ...primarul nu vede , nu aude , nu vrea să ştie ? Oare de ce ? Ies din pasaj , cotesc dreapta pe Lizeanu şi fac din nou dreapta în spatele blocului , acolo unde am colpilărit , acolo unde mi-am petrecut o bună bucată din viaţă , anii fără de griji de până prin vara lui 76  .  Găsesc cu greu un loc în care-mi las tinicheaua şi mă grăbesc să traversez . Intru în Mega Image-ul de vis-a-vis şi umplu un coş cu fructe şi câteva dulcegării - pentru a-i mai îndulci puţin viaţa mamei ... La întoarcere mă întâmpină iubiţii doamnei Catană de la etajul 5 - o droaie de câini pripăşiţi şi întreţinuţi pe banii pensionarei care-i iubeşte ca pe proprii ei copii. 
     Sun la uşa apartamentului şi mă întâmpină cu bucurie, mama . Cu vorbele ei calde , cu chipul ei minunat , cu acea bucurie fără de margini pe care şi-o manifestă liber , firesc , ca întotdeauna. Se bucură pentru cele aduse de mine şi parcă-mi ghiceşte gândul şi spune cuvintele magice : " Bogdaproste , mamă , să fie de sufletul cui vrei tu !"  Jucăm două partide de table , una o iau eu şi una ea ...Pe bune . Lui Sorin i le-a luat pe amândouă. Are noroc şi joacă bine . Nu iartă nici o oportunitate . Se bucură pentru fiecare mică victorie ca un copil . Îi place să se joace încă ...la cei 81 de ani este la fel ca în tinereţe. La fel de vivace , ca şi cum viaţa nu ar fi lovit-o deloc . Viaţa i-a luat primul copil de  numai un an şi jumătate , viaţa a chinuit-o în fel de fel de împrejurări nefericite şi i-a luat soţul pe care l-a iubit ca pe un sfânt , în inima ei s-au dat bătălii din care a ieşit mereu învingătoare . O luptătoare perfectă , o femeie pe cinste , sunt mândru de ea . 
   Ne despărţim , pentru a ne revedea peste două zile .  Ajuns acasă mă apuc să curăţ nişte legume . Primesc un telefon de la naşul meu . Îmi dă o veste proastă. Nana nu mai este . În urmă cu o oră , venea de la piaţă împreună cu o vecină şi dintr-o dată i s-a făcut rău . S-a aşezat pe bordură ...şi ...nu s-a mai ridicat de-acolo . Ambulanţa venită la 50 de minute de la anunţ , a constatat decesul . Două zile mai târziu mergeam s-o conducem pe ultimul drum . O femeie care a muncit şi s-a bucurat de fiecare clipă a vieţii ei . Pe aleea aceea a cimitirului , trec pe lângă locul ei de veci pentru a ajunge la locul unde şi tatăl meu se odihneşte de aproape 26 de ani . Acum sunt mai aproape unul de celălalt . Or juca table ? 

Radu

4 comentarii:

sfarsitul vietii ne duce invariabil la poarta unde incepe neuitarea si se termina civilizatia...
o lacrima amara pe lutul uitarii...
niciodata nu stam cu ei indeajuns de mult....
noroc ca mai exista... "loc cu verdeata", "unde nu e nici intristare, nici suspin"...
atat doar, ca el este la modul ipotetic deocamdata....
Pana acolo, draga Roryta, mai e un bob zabava , cine stie cat o fi el de mic ori de mare, care trebuie trait frumos . Primul gand m-a calauzit mereu catre bine , altruism si iubire de oameni. Al doilea , m-a instrainat de mine indemnandu-ma sa fac calcule meschine, impotriva vointei mele de om generos, cred eu . Voi merge de-acum numai sub impulsul primului. El este sigur, venit de la Binele Universal ...:)
Frumoase gânduri despre mama ta...Te admir şi te respect, Radule.
Of, viaţa asta...Trebuie respectată şi iubită la timpul prezent...
Da, Elena , ai perfecta dreptate ! Si cred ca trebuie traita in consonanta cu propriul crez si destin al fiecaruia , fara prea multe valuri, fara zgomot si tam-tam. Cuviincios si demn, frumos si generos. Si mai ales in iubire de natura si oameni .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu