marți, 25 septembrie 2018

Eu și Marea Unire ...

 Politica mă interesează ca pe tot românul dornic de can-canuri și speculații , fabulații și elucubrații . Omul așezat se uită la ultimele știri și adoarme cu Luluța în gând și cu toată pleiada de politruci bine plătiți de un stat paralel cu mine și cu restul lumii de pe la noi. România mea este cea a unor oameni care-și dau mâna pentru a o face mai frumoasă și mai înfloritoare, cu o economie puternică , cu o infrastructură zdravănă , cu bogății de care să ne bucurăm cu toții , cu un președinte prieten cu guvernul țării, cu Parlamentul, dornic să polarizeze energii pozitive latente în  cei care mai suntem pe aici, înainte să vrem cu toții să plecăm pentru a ne găsi pacea și fericirea în America ori Australia, Canada, Spania, Italia …
 În anul în care ar trebui să ne simțim mai uniți în cuget și simțiri mai mult ca oricând, nu știu cum de parcă suntem din ce în ce mai dezbinați. Dihonia pune stăpânire pe sufletele noastre din ce în ce mai învrăjbite.  Cum își propune câte unul să facă ceva, are un program măreț și de lungă durată, vrea să schimbe chipul țării și să aducă prosperitate și bunăstare … nu durează mult și i se pun bețe în roate. Ba mai mult, cei ce i-au fost alături la început de drum …încet dar sigur se dezic de el sub diverse motive. 
 În aceste zile în care un președinte de partid este sfătuit să demisioneze din toate funcțiile de către cei pe care el i-a pus acolo unde sunt- în niște poziții cheie și de mare importanță- , nu pot să nu mă gândesc la destinul pe care l-a avut o alianță USL care își propusese lucruri mărețe la vremea nașterii ei. 
Alianța PSD-ALDE începe să se clatine. 
Meșterul Manole îi suflă-ceafă și-i râde pe sub mustață. Aici , pe aceste meleaguri mirifice, se pare că gena fanariotă este atât de puternică încât nu ne putem apuca bine de-o treabă serioasă că și trebuie s-o lăsăm baltă … 
Supărat de tot ce se întâmplă … și dacă tot e vorba de baltă , în an centenar … nu-mi rămâne decât să mă adaptez, să-mi iau sculele din boxă și să poposesc pe malul bălții mele preferate . 
20180918_12251920180918_165242

marți, 8 mai 2018

...să fac ceva pentru România !!!



             Într-una din zilele trecute ascultam un post de radio mult îndrăgit de noi și ai noștri . Era invitată o jurnalistă bine cunoscută și apreciată pentru tot ce face și a făcut cu multă pasiune și pricepere în cei 25 de ani de profesie slujită cu pasiune și bună credință. Carmen Avram vorbea despre bune și rele petrecute în ultimii ani în țara noastră, dar ... cele bune sunt puține la număr iar cele rele atât de multe că ne sufocă la tot pasul. La finalul interviului își propune ...nici mai mult, nici mai puțin decât ... să facă ceva pentru România. Ca și cum  până acum n-ar fi făcut nimic. Draga de ea are un simț al datoriei pe care cei care ar trebui să-l aibă ... nu-l au. În ultima ei emisiune, Bătălia pentru România , trage un semnal de alarmă, un alt semnal de alarmă, pe care factorii de decizie din țara asta ar trebui să-l audă și să ia o atitudine fermă și fără echivoc împotriva celor ce cochetează de mulți ani cu ideea dezbinării și ruperii administrative, și nu numai, a plaiului moldo-vlaho-transilvan de astăzi, unit la 1600 de Mihai pentru puțin timp, apoi la 1859 parțial prin Mica Unire și desăvârșit prin voința unui popor unit de mari cărturari și oameni de stat de mare valoare la 1 Decembrie 1918. 
   Astăzi, la 100 de ani de la Marea Unire, văd, aud, simt ca și Carmen Avram ... că trebuie să ne trezim înainte de a fi prea târziu ... și să facem ceva pentru România. Subscriu la sentimentul că nu este o glumă. Înstrăinarea de suflet românesc a ajuns prea departe. Cine este cel ce ar fi capabil să readucă liniștea și bunăstarea sufletescă a acestei nații ? Unirea în cuget și simțiri ... mai poate ea fi atinsă vreodată ? Nu știu. Îmi doresc s-o pot simți din nou .. ca în vremea copilăriei mele nevinovate, atunci când nu eram atins de aripa murdară a politicii comuniste ... dar care politică știa să unească, să coaguleze spiritele și să emoționeze cugetul românesc de pretutindeni. Ne e rușine să fim buni patrioți ? Ne ferim de naționalism exagerat ? Alții nu au nici o rușine să pretindă ceea ce nu-i al lor. O țară frumoasă și bogată ca a noastră a devenit în zilele și nopțile albe ale revoltei decembriste din 1989 una săracă cu o industrie bună de aruncat la fier vechi. Spiritul demolator și batjocoritor la adresa neamului ăsta a fost puternic ...precum picătura chinezească și a reușit să dezbine, să rupă, să demoleze, fără să aducă nimic bun în loc. 
    Mai încearcă unii să aducă o adiere de bunăstare, de optimism, de speranță că nu este chiar totul pierdut. Dar, văd imediat riposta celor ce luptă în continuare alături de forțele răului, alături de cei ce cred în dezbinare, îi văd disperați că vor putea pierde vreo bucățică din RĂUL deja făcut.  Poate că vederea mea a îmbătrânit , poate că nu am o percepție corectă a binelui și răului, poate că ... 
 ... dar ... cu toate astea simt și eu că înainte de a fi prea târziu ar trebui ...să fac ceva pentru România !!! 
    

marți, 2 ianuarie 2018

Salutare !



    -  Salutare ! Îmi răspunde de pe marginea șanțului comunal și bine acoperit cu iarbă  sufletul meu veșnic tânăr și ferice fără un motiv anume. 
   - De ce ești tu mereu jovial și zâmbăreț ?  îl întreb eu mirat . 
   - Pen-că îmi fac singur curaj, ca să pot să trec prin lumea asta plină de mister, de necazuri mari și bucurii mărunte, de acțiuni fără de sens și finalitate, de prostii mai mici ori mai mari făcute de mine ori de alții, de păreri de rău ascunse cu grijă și neexprimate, de prieteni pierduți pe jumătate ori de tot, de cărți pe care încă nu le-am citit, de filme pe care nu le-am văzut, de oameni pe care nu i-am iubit... încă, dar am tot timpul s-o fac de-acum înainte, de bătălii pe care le-am pierdut... Am fost un actor prost și un spectator amorțit de speranța că ceea ce văd nu poate fi adevărat, că lumea nu poate regresa. Și eu odată cu ea ...
   - Și ce vrei să faci de-acum înainte ?
   - Păi e foarte simplu : o să mă străduiesc ca de-acum încolo să repar ce se mai poate repara, să aleg mai bine ce e de ales, să văd ceea ce-mi este îngăduit să văd, să iubesc ce e de iubit și să câștig în lupta cu mine însumi. Asta e cea mai grea bătălie. 
   - Hai , LA MULTI ANI ! 



duminică, 26 februarie 2017

Cinicul politicos ...

   Nu am pretenția că simt corect fenomenul politic de la noi. Cert este că nu pot fi sigur de nimic. Și lipsa asta de certitudine îmi dă senzația de confort și bună dispoziție. Zeflemeaua și miștoul sunt la ele acasă și la mine în cartier. TFL-iștii sunt în stradă fiindcă nu mai suportă legile date pe sub mână , la ceas de noapte și în disprețul chiriașului din deal. Pensionarii , părinții și bunicii primilor, vor să-l debarce pe cel ce sfidează votul din decembrie și face tot ce poate pentru a-și vedea întronat un guvern al lui. Prietenii se ciorovăiesc și sunt gata să-și demoleze relațiile vechi de-o viață pentru apărarea unor pricipii mai mult sau mai puțin întemeiate. Societatea pare ruptă de dihonie, cinism și politețuri ieftine. Între timp lumea întreagă se cutremură. Se întocmesc hărți cu o Moldovă mare , cu un Ardeal mai altfel decât cel cunoscut de 99 de ani... Lumea se pare că uită repede mirosul prafului de pușcă, al sângelui și mizeriei. Lipsa de educație sau o educație superficială, pierderea valorilor naționale, patriotismul uitat și aruncat într-un colț al istoriei contemporane sunt roadele unui sfert de veac irosit. Omul nou-utopia "epocii de aur", a devenit cinic și politicos, superficial, cu o logică confuză, fără valori fundamentale, ușor manipulabil, component al masei de manevră. Stă la pîndă și sare în ajutorul stăpînului de circumstanță. Vremea celor care uneau a trecut. A venit vremea dezbinării promovate de "cinicul politicos". Vom trece și de asta ... 

vineri, 24 februarie 2017

Ce vrei să te faci ?

   -Năzdrăvane, ce vrei să te faci când vei fi mare ? 
   -Când voi fi mare .. vreau să mă fac munte ! 
Îmi amintesc acele zile ale copilăriei când cei din jur mă tot iscodeau cu fel de fel de întrebări. Și eu trebuia să fiu pe fază și să le răspund respectuos și prompt. 
 Am ajuns în capul țării. Valul m-a adus pe crestele lui la palat. N-aș fi crezut că voi putea vreodată să ajung până aici. Soarta ! N-ai ce să faci ! Ghinion ! Oh.. nu pentru ei ... pentru mine ! În fond nu am nici un merit deosebit. Ei nu știu că de fapt această căciulă e prea ... mult prea mare .. pentru mine. Ei și-au pus speranța în mine dar eu ... eu sunt nimic altceva decât un omuleț ca și ei. Unul mic și cu defecte. Sunt eu înalt ca bradul , am un mers voios și țanțoș ... de cocoș falnic și cu penaj bogat. Dar...ei , cei ce m-au votat ... or ști ei ce am eu pe suflet ? Nu cred. Să le spun ? Să nu le spun ? Mai bine tac din gură. Vorba unui amic liberal care m-a promovat în campanie:  - cine tace și face ? Eu sunt acela ! Eu tac și fac fel de fel de minuni de care și eu mă crucesc seara înainte de culcare. Care culcare ? Mai am eu somn ? Mai pot eu să dorm liniștit ? Umerii mei sunt doldora de responsabilități. Și vreau să le pasez lor sarcinile mele. Și eu să plec liniștit în călătoriile acelea la care visez și cu ochii deschiși. Să fiu numai eu cu iubirea mea ... și marea. În ce am intrat ?  Ce-mi lipsea ? Eram fericit, acolo în orașul meu medieval, eram primar, toată lumea mă iubea, mă respecta... Aici, sunt unii la poartă și-mi cer demisia. Mie ? Eu care ... Vai ! Ce am fost ...și ce-am ajuns! 
 Ce vreau să mă fac ?    
 Mai bine mă fac că nu aud ! 
 Vor zice ăștia că sunt autist ? 
 Nuuu. Îmi vor face o statuie la care se vor închina. Numai să plec odată de-aici ... E clar ! Nu-mi face bine la șes. Ce bine-ar fi să pot ieși onorabil din decorul ăsta... ! 
   -  Onorabile , ce vrei să te faci când vei fi mare ? 
       - Munte ... vreau să mă fac un munte de întrebări fără răspunsuri ! 


  P.S.   Aceasta este o mică povestioară, o transpunere imaginară în pielea unui personaj celebru al zilelor noastre. Care-i morala ? Să nu accepți niciodată să ajungi acolo unde nu e cazul  ! O să te doară și vei fi nefericit !